Tavi Clonda și Gabriela Cristea sunt unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă.

Cei doi și-au întemeiat o familie minunată, alături de cele două fetițe pe care le au și trăiesc o poveste de dragoste bazată pe respect și multă înțelegere.

Cu toate acestea, se pare că lucrurile nu sunt mereu roz în relația acestora, lucru pe care chiar artistul l-a dezvăluit recent într-o emisiune TV.

Tavi Clonda a recunoscut că în ultimul timp nu a fost totul numai lapte și miere în căsnicia lui. Solistul a mărturisit în direct, în platoul unei emisiuni la care a fost invitat, că a fost supărat pe partenera lui de viață chiar înainte de ziua lui de naștere.

Totuși, bărbatul a declarat că a trecut repede peste ceea ce l-a deranjat, căci Gabriela l-a emoționat cu niște fotografii în care erau fetițele lor și a fost complice la o surpriză pregătită cu ocazia aniversării acestuia:

„Acum pot să-i spun Gabrielei că am fost supărat pe ea, dar acum nu mai sunt, gata. Așa sunt și eu uneori, mă apucă. Te iubesc, iubire!”, a declarat Tavi Clonda, în cadrul acelei apariții tv.