Recent, părinții Raisei, fetița de doar 11 ani care și-a pierdut viața pe trecerea de pietoni, după ce a fost lovită de o mașină de poliție, au oferit câteva declarații sfâșietoare.

Aceștia și-au găsit puterea de a vorbi după teribilul incident.

Mama Raisei a povestit la televizor cum prietena fiicei sale, Marina (fetița cu care Raisa se ținea de mână când traversa trecerea de pietoni) este în stare stabilă la spital. Marina a visat-o de curând pe amica ei care s-a stins prea devreme.

„M-au sunat de la magazinul de lângă și mi-au spus că fata mea a avut un accident. Marina a visat-o. S-a trezit cu zâmbetul pe buze și a spus că a visat-o, că se jucau un joc pe telefon, și că i-a spus că se vor întâlni.”, a povestit aceasta.

Șeful Poliției Capitalei și-a prezentat condoleanțele

De asemenea, mama bietului copil a spus că a fost sunată personal de șeful Poliției Capitalei care a asigurat-o că ancheta se va finaliza curând, iar vinovații vor fi pedepsiți. Acesta i-a spus că înțelege prin ce trece pentru că are și el trei fiice.

„Șeful Poliției Capitalei și-a prezentat condoleanțele. A zis că are și el trei fetițe și că o să facă tot posibilul ca ancheta să fie cum trebuie.”, a spus mama Raisei.

„Dumnezeu le așează pe toate la rândul lor”

Și tatăl Raisei și-a găsit puterea să vorbească public despre incidentul dramatic. Cu durere în suflet, acesta și-a descris în câteva cuvinte copilul și a spus că are încredere în Dumnezeu că vă pedepsi vinovatul.

„Raisa era un copil aşa timid şi aşa cu bun simț ce nu s-a mai întâlnit. Ea a trecut de atâtea ori pe trecerea aia, mergea la școală. Era un copil cu mult bun simț, nu deranja. Era un copil timid care nu răspundea decât dacă era întrebată. Dar încă o dată domnul poliţist va avea şi el copil şi va vedea. Bunicii, tatăl polițistului, vor fi şi ei bunici. Dumnezeu le așează pe toate la rândul lor.”, a spus acesta.

Bărbatul îndoliat a adăugat că fratele mai mic al Raisei nu știe nimic momentan și că familia încă se gândește cum să-i spună.

„Lui Sebi, băiatului mic, nu i-am spus nimic. Ceva, ceva i-a spus soţia, încercăm să-l pregătim”, a explicat tatăl Raisei pentru Antena 3


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<