Tulpina indiană de SARS – CoV – 2 face adevărate ravagii! Această mutație a ajuns să fie majoritară în Regatul Unit al Marii Britanii, țară care se îndreaptă către un plan de relaxare totală a măsurilor restrictive.

Varianta indiană de coronavirus se numește acum „delta”, după alfabetul grecesc. Mutația reprezintă un adevărat motiv de îngrijorare pentru autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii. Temerile sunt legate de faptul că numărul de cazuri de infectări cu Covid – 19 din țară a crescut în ultima perioadă. Din această cauză este foarte posibil ca și numărul de spitalizări să crească.

Tulpina indiană, extrem de contagioasă

Autoritatea sanitară engleză Public Health England (PHE) trage un semnal de alarmă și avertizează că situația epidemiologică din Regatul Unit al Marii Britanii s-ar putea înrăutății din cauza tulpinii delta a Covid – 19.

Conform Reuters, bilanțul epidemiei de coronavirus din Regatul Unit al Marii Britanii din ultima săptămână arată că au fost înregistrate 5 472 de îmbolnăviri cu Covid – 19.

”După ce această variană (indiană a SARS-CoV-2 a devenit majoritară în Regatul Unit, este vital să continuăm să dăm dovadă de prudenţă, mai ales în contextul în care încă învăţăm despre transmiterea şi impactul sanitar” al acesteia, îndeamnă directoarea agenţiei britanice pentru siguranţă sanitară Jenny Harries.

Aceleași cifre arată că numărul total al cazurilor de îmbolnăviri cu tulpina indiană de SARS – CoV – 2 12 431. Mutația delta a ajuns să fie predominantă în Marea Britanie din cauza rapidității cu care virusul circulă. Au fost înregistrate semnificativ mai puține cazuri de infectări cu tulpina britanică de coronavirus, redenumită „alfa”.

La rândul său, premierul britanic Boris Johnson  lansează un avertisment. Acesta spune că succesul campaniei de imunizare în masă a populației este amenințat de această nouă mutație. Prim – ministrul a mai spus că următoarea etapă de relaxare a restricțiilor ar putea fi amânată. Aceasta era prevăzută pentru data de 21 iunie.

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, țară care numără o populație totală de 66,65 milioane  de locuitori, a înregistrat de la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent un număr de 4 499 878 de cazuri de contaminări cu SARS – CoV – 2. Bilanțul deceselor a ajuns la 127 812. Fiind prima țară care a demarat o campanie de vaccinare anti – coronavirus, Regatul Unit se poate lăuda acum cu cea mai mare rată de imunizare de la nivel european.

Marea Britanie este aproape de a scăpa de epidemia de coronavirus. Ultimele statistici