În vara anului 2019 două crime cutremurătoare au speriat România. Este vorba despre cele două adolescente răpite, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, de care ulterior s-a aflat că au fost omorâte de Gheorghe Dincă. La ultimul termen din dosar, care a avut loc în urmă cu trei zile, unul dintre martorii citați, Alexandru Cumpănașu, care este și unchiul Alexandrei Măceșanu, a dat informații șocante. El a povestit ce întrebări i-a pus bărbatului de 58 de ani și cum a răspuns.

Dincă refuză să spună ce a făcut cu Măceșanu

Alexandru Cumpănașu l-a întrebat pe Gheorghe Dincă ce s-a întâmplat cu Alexandra. Răspunsul monstrului din Caracal a provocat revoltă în sala de judecată. El a spus că își rezervă dreptul de a da declarații doar la finalul procesului. Asta ar însemna că Dincă ar putea spune adevărul peste un an, doi, trei, sau când se va termina procesul. La rândul său, Cumpănașu i-a transmis că dacă ar fi de bună credință și spune că nu le-a omorât, măcar să spună acum, nu peste un an, doi. Atunci a intervenit judecătorul care a spus că e dreptul lui Dincă de a face declarații când se va termina procesul.

Alexandru Cumpănașu nu este dorit la proces

De asemenea, Cumpănașu spune că bunicul celeilalte tinere, Luiza Melencu, s-a revoltat atunci când a aflat că Alexandru Cumpănașu va fi prezent la proces.

Tupeu fără margini din partea lui Gheorghe Dincă! Ce a răspuns atunci când a fost întrebat ce s-a întâmplat cu Alexandra Măceșanu

„De aceea mie mi s-a permis de îndată, pentru că eram citat și eram așteptat. În rest, afirmațiile calomnioase la adresa mea le interpretez ca pe un mod de manifestare ale unor sentimente de suferință. Nu consider că ar trebui procedat în acest mod și în momentul în care încercam să aflăm adevărul”, a declarat Alexandru Cumpănașu pentru DC News.ro.

Mama Luizei Melencu este împotriva comportamentului bunicului fetei

El a mai declarat că mama Luizei Melencu a venit la el și la mama Alexandrei Măceșanu să le spună că ea nu este de acord cu comportamentul pe care îl are bunicul fetei ucise. Totuși, Cumpănașu a dat dovadă de empatie și a transmis că îi înțelege suferința bunicului fetei. Pe de altă parte, Alexandru Cumpănașu amenință că, în cazul în care bunicul fetei nu se potolește, va acționa instituțional.

Acum doi ani, în 2019, un caz cumplit a speriat o țară întreagă. În Caracal, două adolescente au fost omorâte de un bărbat de 56 de ani, Gheorghe Dincă. Cazul Caracal a provocat o revoltă uriașă în țară și a dus la demiterea mai multor grei din politică și Poliție.