Un avertisment important a fost transmis către români printr-un mesaj Ro-Alert. Mai exact, un camion plic de stupi cu albine s-a răsturnat astăzi. Peste 60 de stupi se aflau în mașină, iar Albinele sunt în libertate acum, motiv pentru care autoritățile recomandă să nu ținem geamurile deschise.

Camion cu stupi de albine, răsturnat în Neamț
Autoritățile din Neamț au emis sâmbătă dimineața un mesaj Ro-Alert după ce prezența unor albine a fost semnalate în zona localității Hanul Ancuței. Mai exact, un camion ce transporta 60 de stupi s-a răsturnat în acea zonă.

„A fost semnalată prezența unor albine în zona Hanu Ancuței! Evitați zona, rămâneți în locuințe! Deplasarea cu autoturismele să se realizeze cu geamurile închise! Păstrați distanța față de insecte pentru a nu vă expune pericolului de înțepături de albine”, se arată în mesajul emis de ISU Neamț.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a transmis că Albinele sunt în zonă și sunt foarte agitate din cauza accidentului prin care au trecut. Un bărbat aflat la fața locului a fost grav rănit de către insecte și a ajuns la spital în stare destul de gravă. Medicii i-au acordat primul ajutor și încearcă să afle dacă are vreo alergie la înțepături.

De asemenea, mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de intervenţie prezenţi la accident au fost înţepaţi și ei de albine. Situația este una dificilă, având în vedere că Albinele s-au îndepărtat rapid de locul în care s-a produc accidentul de azi-dimineață.

Acesta s-a produs exact pe E 85, în zona localității Hanul Ancuţei din comuna Tupilaţ. La locul solicitării s-au deplasat echipaje de la Detaşamentul de pompieri Roman şi SVSU Tupilaţi. Oamenii au primit și un avertisment prin intermediul unui mesaj Ro-alert. Oamenii sunt sfătuiți să nu deschidă ferestrele si să evite deplasările dacă nu sunt tocmai necesare, pentru a evita să fie înțepați de vreo albină, având în vedere că riscurile sunt foarte mari.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<