Singurul reporter din Europa care a reuşit să obţină informaţii exclusive despre planurile Rusiei şi hărţi cu trupele ruseşti a discutat la News Hour despre România şi despre planurile lui Putin de a ajunge la graniţa ţării noastre.

Deși la publicarea planurilor Rusiei și intenția de a invada Ucraina au existat mulți sceptici, acum lucrurile s-au schimbat. Rusia poate invada Ucraina în orice moment, este de părere administraţia de la Washington.

Au fost realizate hărţi cu date oferite de surse din şi din afara NATO şi una din strategiile de avansare din planurile Rusiei a fost prin Crimeea şi Odessa către vest, spre Transnistria şi spre graniţa României.

”Ceea ce am auzit atunci era că un asalt cu tancuri din Crimeea şi o debarcare la Odesa şi apoi patrularea către vest. Întotdeauna am spus că este o situaţie fluidă şi un scenariu dinamic. Depinde de planurile Rusiei dacă va fi un asalt restrâns sau larg către Transnistria sau Moldova pentru a lega teritoriile ocupate de Rusia cu alte ţări între ele. Acesta a fost subiectul principal, să conecteze diferite foste enclave sovietice între ele”, a spus Julian Ropcke.

”Azi, Serghei Riabkov, vice-ministrul de externe rus a spus că nu există un risc să atace Ucraina dar în propoziţia următoare spune că vor face orice să împiedice Ucraina să adereze la NATO. Sunt mesaje mixte. Nu este niciun mesaj clar despre ceea ce vor să facă.

Ceea ce vedem nu este doar asta ci şi tipurile de echipamente pe care Rusia le trimite la graniţă. Şi vorbim despre estul Ucrainei, de weekendul trecut vorbim şi despre Belarus şi Crimeea ocupată. Şi am auzit următorul lucru de la mulţi experţi, dacă ar fi vorba despre afişarea forţei militare sau un show al forţei ar trimite artilerie, rachete şi tancuri.

Dar ei trimit toată logistica pentru o invazie, toată logistica pentru a trece râuri, pentru a repara drumuri si aeroporturi. Aşadar tipurile de echipament şi anvergura desfăşurării de 8 mii de km, de la Vladivostok până în Belarus ne spune multe. Asta spune multe despre ceea ce plănuiesc şi de data aceasta este serios.

Câte trupe ar fi în acest moment la graniţa Ucrainei?

”Depinde cum te uiţi. La graniţa de est noi am auzit că ar fi 100.000 care ar fi aproape şi când spun aproape ma refer la faptul că e o distanţă foarte mică, nu la un pas dar aproape la 250 de km. Asta înseamnă că ar putea ajunge la graniţă într-o zi.

Alte 50 de mii de trupe sunt în Crimeea şi din acest weekend avem trupele trimise în belarus. Sunt cifre dinamice pentru că ai văzut mobilizarea de acum. Am văzut imaginile din weekend cu regiuni cu zăpadă din Siberia de la Ulan Ude şi Iacuţia, unde oamenii mergeau la trenuri şi copiii şi mamele îşi luau rămas bun de la soldaţii mobilizaţi.

Aşadar aceste cifre cresc în fiecare zi şi e greu de spus unde merg. Poate merg să se antreneze în sectoarele de vest militare, poate în Belarus, poate în Doneţk sau Lugansk. E foarte greu de spus acum”.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<