La mai bine doi ani de la dispariția Luizei Melencu, familia fetei nu și-a pierdut speranța că aceasta este încă în viață.

Aceștia au primit recent o scrisoare care ar proveni de la Gheorghe Dincă, bărbatul acuzat că le-a ucis în 2019 pe cele două adolescente, pe care le-a luat la ocazie în Caracal.

Monica Melencu, mama Luizei, este convinsă că provine chiar de la Gheorghe Dincă, deoarece scrisul este același cu cel din dosarele poliției. Mai mult, Dincă le-ar fi spus părinților fetei că adolescenta nu a fost omorâtă, ci a fost răpită.

Inițial, Dincă a spus că a omorât-o pe Luiza Melencu, dar și pe Alexandra Măceșanu, iar apoi și-a schimbat din nou declarațiile. Acesta susține însă acum, cu tărie, că nu a ucis-o pe Luiza și că fata a plecat în viață din locuința lui, mai scrie sursa mai sus citată.

„Dincă nu e criminal, nu a omorât pe nimeni, este un traficant de persoane, face parte dintr-o anumită rețea. În această situație, cineva trebuia să plătească, adică cel mai slab: Dincă. Se știa că era chiar monitorizat. Dincă nu le-a omorât pe fete, le-a luat și le-a traficat. Avem convingerea că am fost mințiți, am fost trădați, instituțiile statului, în loc să-și facă datoria, au avut interesul să acopere rețea de traficanți de persoane”, a afirmat bunicul Luizei Melencu, Stelian Iordache.