Un caz care iti da fiori.

Srikesh Kumar, un electrician în vârstă de 45 de ani, a fost declarat mort pe 19 noiembrie, când a fost dus la o clinică privată din orașul Moradabad aflat în Uttar Pradesh, cel mai populat stat al Indiei, relatează Today Online, citat de HotNews.ro.

Bărbatul a fost plasat apoi în congelatorul morgii pentru ca familia să vină să îi ridice trupul a doua zi dimineața. Când au ajuns la morgă, membrii familiei au avut un șoc: bărbatul trăia. Reprezentanții familiei au sesizat că Srikesh Kumar respira și se mișca, deși fusese lăsat peste noapte, timp de aproximativ 7 ore, în congelatorul morgii, conform site-ului local The Tribune.

Potrivit unui medic de la acel spital, care a dorit să rămână anonim, viața bărbatului a fost salvată probabil de penele de curent care au dus la întreruperea alimentării congelatorului, ținut de regulă la -10 grade Celsius. Administratorul spitalului a declarat supraviețuirea sa drept „un miracol” și medicul-șef a subliniat că doctorul de gardă care l-a examinat pe bărbat când acesta a fost dus la 3 dimineața nu a detectat niciun puls. „Medicul de gardă l-a examinat și nu a găsit niciun semn de viață, prin urmare declarând decesul”, afirmă Rajendra Kumar, administratorul spitalului.

„El (n.r. – medicul de gardă) l-a examinat pe bărbat de mai multe ori”, a susținut Rajendra Kumar. În urma acestui incident, medicul-șef al spitalului a anunțat că o investigație în legătură cu situația a fost demarată însă că este vorba de „cel mai rar dintre cazurile rare” și că el nu poate fi catalogat drept „neglijență”.

Un caz similar a avut loc în India în luna martie a acestui an când un bărbat declarat mort a „revenit” la viață pe masa de autopsie.