Un englez a vrut să se agajeze la o fermă din Marea Britanie unde lucrează români.

Un manager român de la o fermă din Anglia povestește cum a fost promovat de la culesul merelor la un post în conducerea companiei, despre criza forței de muncă și despre felul în care Brexitul și pandemia au afectat migrația muncitorilor români: „Brexitul a fost o palmă, iar Covidul un pumn”.

Radu Țăndărescu, 37 de ani, managerul fermei Old Parsonage din Cobham, Kent, a venit prima dată în Anglia să culeagă mere în 2006, când era student în anul II la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul Universității de Ştiinţe Agronomice, Bucureşti. El și Ramona, actuala lui soție, aveau 20 de ani și locuiau în căminele Agronomiei – Radu e din Buzău, iar Ramona din Roman. 

Imediat după ce a terminat liceul, Radu a muncit un an în construcții în Grecia. A ajuns în Atena cu o viză de turist împreună cu vărul său și a lucrat la negru – ridica saci cu ciment de 50 de kilograme, deși el cântărea 60. Simțea că merită mai mult, așa că s-a întors în România și a intrat la facultate cu bursă.

El și Ramona au început să vină în Anglia cu un schimb de experiență pentru studenții la Agronomie. În primul an, Radu a ales să muncească la flori, pentru că i s-a părut boem să se plimbe cu un coșuleț printre rândurile de narcise. 

„Ianuarie, 0 grade, nu vedeai nicio casă pe o rază de 10 kilometri”, povestește Radu. „Ne cărau până acolo cu un tir nenorocit, fără uși, și stăteam câte 40-50 de inși pe banchete. Luam rândul de narcise între picioare și culegeam aplecat; aveam elastice în buzunar și făceam mii de buchete. După prima zi m-am trezit cu o durere de spate de am zis că nu-i adevărat.”

În următorul an, Ramona și Radu au venit să culeagă mere la ferma Old Parsonage, deținută de compania Adrian Scripps, unde au continuat să muncească câteva luni pe an până la sfârșitul facultății. În 2008, s-au angajat ca muncitori permanenți. La scurt timp, Radu a devenit tractorist, apoi șef de echipă (farm supervisor). Au locuit în primii patru ani la caravane, până când și-au închiriat o casă în Tonbridge, la 30 de minute de mers cu mașina până la fermă. 

În 2013, când a devenit managerul fermei, Radu era cel mai tânăr din conducerea companiei și singurul imigrant. Avea 29 de ani și nu i-a fost ușor să-și impună autoritatea și să conducă ferma, care mergea prost din cauză că merii erau bolnavi. I s-a cerut să rezolve toate problemele în câteva luni. În același timp, Ramona era însărcinată cu primul lor copil și se simțea rău, iar tânăra familie se mutase la fermă, în casa primită odată cu serviciul, care trebuia renovată.

Brexitul și pandemia au afectat activitatea fermei Old Parsonage, iar cea mai mare problemă este lipsa forței de muncă. Până în 2019, sute de muncitori sezonieri voiau să culeagă mere, dar anul acesta Radu a găsit cu greu 41, după ce a apelat la serviciile unei agenții. Încă îi lipsea o persoană din echipă în luna octombrie, când am plecat noi de la fermă. „Brexitul a fost o palmă, iar Covidul un pumn”, spune el. 

În prezent, la ferma Old Parsonage culeg mere 19 muncitori sezonieri români, 14 bulgari, 7 ucraineni și un polonez. În afară de aceștia, mai lucrează trei tractoriști (un român și doi polonezi), o româncă la controlul calității și șefa de echipă, care e, de asemenea, româncă. Brexitul a fost PR negativ pentru piața de muncă din UK. Deși anul trecut încă nu se schimbase nimic, muncitorii români îl sunau pe Radu să-l întrebe dacă au nevoie de viză, de pașaport sau dacă o să-i oprească la vamă. Mulți muncitori sezonieri provin din comunități defavorizate din Europa de Est și nu sunt oameni educați, așa că la ei ajung informații trunchiate sau incorecte. 

Ca să nu rămână fără forță de muncă, șeful de echipă, Alexandra Scarlat, de asemenea româncă, i-a ajutat anul trecut pe muncitori să completeze aplicațiile pentru statutul de rezident în Marea Britanie în cadrul procedurii EU Settlement Scheme.  Mulți nu au e-mailuri și nu știu să folosească internetul, așa că nu s-ar fi descurcat singuri. „În fiecare an, noi avem români și bulgari cărora le completăm numele, prenumele și adresa, pentru că ei nu știu să scrie și să citească”, spune Radu. Anul trecut, Radu a importat din Italia platforme de cules mere, pentru că s-a temut că recolta va rămâne neculeasă. Mașinile cresc productivitatea și reduc la jumătate necesarul de muncitori, iar în prezent are nevoie de 42 de culegători, în loc de 85. 

Radu a încercat să angajeze englezi și a oferit un program flexibil pentru mame, care să muncească în timp ce copiii sunt la școală. Doar doi englezi s-au prezentat la muncă după ce a discutat cu ei la telefon, iar unul a plecat din fermă după o oră. „Sorry, mate, its not for me”, i-a spus. (trad.: „Îmi pare rău, prietene, nu e pentru mine.”) Nu știe dacă va avea muncitori anul viitor, pentru că Brexitul a creat multă confuzie în rândul angajatorilor. „Nu putem face nici măcar un proiect pe șase luni”, spune el. „Dacă nu importam mașinile, n-aveam muncitori. Sunt mulți fermieri în situația asta, care au lăsat fructele să putrezească pe câmp.”