În opinia specialistului, indiferent de câte persoane vor fi vaccinate, nu va fi suficient pentru a asigura românilor „epidemiologic” o liniște. El spune că deja este un maxim la care s-a ajuns apropo de campanie și un maxim apropo de metodele prin care „să-i atragi pe cei care încă sunt reticenți”. Specialistul spune că dacă nu se formează cozi, înseamnă că ceva nu este în regulă.

„E trist ce vă spun, dar e ceva ce s-a înrădăcinat în poporul nostru în anii dinainte de Revoluție și iată că se verifică”, a declarat Emilian Imbri.

Medic: Pandemia va scoate la iveală o serie de probleme majore

Cât despre posibilele facilități pe care le-ar putea avea persoanele care s-au vaccinat, doctorul explică faptul că pandemia va scoate la iveală o serie de probleme majore în sistemul de educație din România. Chiar dacă dorința de a ieși din țară este mare, numărul celor care ies din țară nu este atât de mare încât să „ne liniștească epidemiologic și să credem că vom vaccina”.

Un medic celebru distruge speranțele românilor: Indiferent de câți se vor vaccina, nu va fi suficient

Emilian Imbri susține că virusul a fost lucru pozitiv, fiindcă a atras atenția asupra unor probleme imense care au început să apară în educația românilor din cauza unui sistem educațional prost. Vaccinul este un lucru bun, fiindcă va scoate la iveală cât de puțini oameni vor să meargă la teatru, să viziteze muzee sau locuri interesante, prin care să își îmbogățească spiritual viața. De asemenea, vom realiza câți au rămas cu dorințe primare „de a merge la pub-uri și de a bea, de a petrece”.

Imbri: Vaccinarea a cinci milioane de români nu va asigura o liniște

Medicul mai spune că nici vaccinarea a cinci milioane de români nu va asigura o liniște din punct de vedere epidemiologic, fiindcă trebuie pornit cu un sistem de educație în școli. Nu trebuie să așteptăm să facă Pfizer vaccin pentru grupe de vârstă din ce în ce mai mici și apoi să vaccinăm, trebuie să încercăm să pregătim generațiile care vin și care să înceapă să își ceară vaccinul la o anumită vârstă, spune specialistul.

În continuare, explică el, virusul ne va învăța ce avem de făcut, iar dacă mai apare și un val 4 cu o nouă tulpină, atunci cu siguranță lumea va tresări și va fi un val de oameni care se vor strădui să se vaccineze cu al doilea rapel.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<