Ungaria inasprieste legislatia antidrog recidivistii nu mai pot fi eliberati conditionat consumatorii scapa doar daca indica sursa

Noua lege antidrog a intrat în vigoare în Ungaria și aduce măsuri drastice împotriva traficanților de stupefiante, a anunțat László Horváth, însărcinatul Guvernului ungar pentru combaterea traficului de droguri. Bunurile folosite în activități ilegale pot fi puse sub sechestru chiar dacă aparțin altor persoane, recidiviștii nu vor mai putea fi eliberați condiționat, iar consumatorii scapă de pedeapsă doar dacă vor colabora cu autoritățile, transmite MTI, citată de News.ro.
O nouă legislație antidrog
O nouă legislaţie antidrog, care va „trece la o treaptă superioară” ofensiva împotriva traficanţilor de droguri, a intrat în vigoare de duminică, în Ungaria, a declarat László Horváth, însărcinatul Guvernului ungar responsabil pentru combaterea traficului de droguri, la postul public de radio „Kossuth”, conform MTI. Bunuri mobile sau imobile, precum automobilele sau locuinţele, care se află pe numele altor persoane, dar au fost utilizate în activităţi de trafic sau distribuţie de stupefiante vor putea fi puse sub sechestru.
Distribuirea noilor substanţe psihoactive nu mai este considerată contravenţie, ci infracţiune, iar recidiviştii nu vor putea beneficia de nicio formă de clemenţă.
Nu este o cale de scapare
Referindu-se la noile reglementări, László Horváth a precizat că, în caz de flagrant delict, poliţia nu va pune sub sechestru doar bunurile şi uneltele traficanţilor de droguri, ci şi acele bunuri mobile sau imobile aflate pe numele altor persoane. Acesta a menţionat, de asemenea, că, potrivit reglementărilor mai stricte, traficanţii de droguri pot fi excluşi din localitatea sau zona în care îşi desfăşoară activitatea.
La întrebarea moderatorului emisiunii, László Horváth a confirmat că persoanele condamnate pentru a doua oară pentru infracţiuni legate de droguri nu vor putea fi eliberate condiţionat, ceea ce înseamnă că recidiviştii nu pot beneficia de nicio formă de clemenţă.
Deoarece consumul de droguri este considerat, de asemenea, infracţiune, potrivit noilor reglementări, consumatorii pot fi exoneraţi de pedeapsă doar dacă indică sursa de la care au obţinut drogurile sau, dacă nu pot face acest lucru, oferă informaţii relevante care să sprijine activitatea poliţiei, a subliniat însărcinatul Guvernului ungar. „Deci, aşa-numita deviere nu este o cale de scăpare şi poate fi utilizată doar de două ori”, a adăugat acesta.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨