Vicepremierul italian Salvini solicita sprijinul cetatenilor pentru demolarea taberelor de romi

Data actualizării: 20 august 2025

Vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul partidului de extremă-dreaptă Lega, a provocat un val de controverse prin solicitarea publică a sprijinului cetățenilor pentru demolarea taberelor de romi. Această cerere vine în contextul unui accident mortal la Milano, provocat de minori romi aflați la volanul unei mașini furate.

Scandalul care a declansat reacția vicepremierului

O italiancă a murit după ce a fost lovită de o mașină scăpată de sub control. În autovehicul se aflau patru copii cu vârste între 11 și 13 ani, mașina fiind condusă de unul dintre ei. După accident, copiii au fugit de la locul faptei, dar au fost identificați de camerele de supraveghere. Anchetatorii au descoperit că minorii proveneau dintr-o tabără de romi de la marginea orașului și că autovehiculul fusese furat de la turiști francezi aflați în vizită la Milano.

Salvini a declarat că nu mai trebuie ca italienii să arate niciun fel de toleranță și de bunătate față de niște persoane care nu ar vrea să se integreze.

Tabere de romi legale și ilegale

La Milano se află cinci tabere de romi, dintre care trei funcționează legal, iar două sunt clandestine. În taberele autorizate, locuințele mobile și rulotele au fost puse la dispoziție de stat, cu condiția ca familiile să își trimită copiii la școală și să obțină acte de rezidență.


Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului acuză că Salvini nu face nicio diferențiere între taberele legale și ilegale. Postarea lui cu buldozerele care rad aceste tabere, o imagine generată cu inteligența artificială, a strâns deja zeci de mii de reacții pozitive din partea italienilor pe rețelele sociale.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨