Vizita iminenta a lui Keith Kellogg in Belarus, o incercare de reluare a negocierilor de pace

Data actualizării: 5 iulie 2025

Keith Kellogg, trimisul special al administraţiei Trump pentru Ucraina şi Rusia, se pregătește pentru o vizită în Belarus, unde intenţionează să se întâlnescă cu preşedintele ţării, Aleksandr Lukaşenko. Potrivit a patru surse informate cu privire la această chestiune, vizita vine în contextul în care negocierile de încetare a focului dintre Ucraina şi Rusia rămân în impas.

Un pas spre reluarea negocierilor dintre Rusia și Ucraina

Dacă întâlnirea dintre Keith Kellogg și preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko va avea loc, acesta va fi cel mai înalt oficial american care va vizita statul autoritar aliat cu Putin după mai mulţi ani. Agenda exactă a întâlnirii nu este clară, însă Kellogg a descris în privat această călătorie ca un pas care ar putea ajuta la reluarea negocierilor de pace menite să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

„Planificarea unor astfel de vizite necesită negocieri atente şi este posibil ca vizita să fie anulată sau modificată în ultimul moment.”

Eforturi reînnoite ale administrației Trump pentru o relație de lucru cu Belarus

În 2020, în timpul primului mandat al lui Trump, secretarul de stat Mike Pompeo a vizitat Belarusul. Aceasta a fost cea mai înaltă vizită a SUA în această ţară est-europeană din ultimii 20 de ani. Călătoria a făcut parte dintr-o campanie a primei administraţii Trump de îmbunătăţire a relaţiilor cu Belarus, într-un moment în care relaţiile dintre Minsk şi Moscova se aflau la un punct minim.


În al doilea mandat al lui Trump, însă, administraţia şi-a reînnoit eforturile de a stabili relaţii de lucru cu Belarus. Un oficial american a declarat pentru Reuters că administraţia Trump a discutat intern modalităţi de a scoate Minskul din sfera de influenţă a Moscovei şi de a-l aduce în orbita Washingtonului.

Citește și:

În februarie, un adjunct al secretarului de stat, Christopher Smith, şi alţi doi oficiali ai Departamentului de Stat s-au deplasat în Belarus pentru a recupera trei deţinuţi politici. Smith a descris în privat această călătorie ca fiind primul pas al unui potenţial acord ce ar duce la eliberarea a zeci de deţinuţi politici în schimbul unei relaxări a sancţiunilor americane.

Un alt oficial american de rang înalt a anunţat eliberarea, de către Belarus, a lui Youras Ziankovich, un cetăţean american naturalizat, ca un semn că Lukaşenko doreşte să îmbunătăţească relaţiile cu Washingtonul. Cu toate acestea, diplomaţii occidentali s-au arătat însă sceptici cu privire la eforturile SUA de a curta Belarus, care rămâne ferm aliniat şi are legături economice profunde cu Rusia.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨