Se pare că funcția de ministrul al Sănătății va fi preluată interimar de vicepremierul Dan Barna. Alături de Vlad Voiculescu, a fost revocat din funcție și  secretarul de stat Andreea Moldovan. Florin Cîțu a transmis, miercuri dimineață, că a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu.

Florin Cîțu l-a dat afară pe Vlad Voiculescu

„Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, a anunțat Cîțu, în urmă cu câteva momente.

În urma demiterii ministrului, USR-PLUS amenință că se vor rupe de Coaliție. Surse din interiorul alianței, citate de Digi24, susțin că cele două partide nu vor accepta înlăturarea ministrului Sănătății fără acordul lor.

Vlad Voiculescu a fost dat afară! Premierul Florin Cîțu a ajuns la capătul puterilor

Premierul a ajuns la capătul puterilor

De câteva săptămâni, Vlad Voiculescu provoacă numai tensiuni la Ministerul Sănătății, dar și în Guvern. El este cunoscut pentru gafele făcute în timpul mandatului, însă ceea ce l-a supărat pe premier a fost faptul că aseară, un ordin semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care prevedea noi criterii pentru carantinarea unei localități, fără a-l anunțat pe premierul Florin Cîțu. Practic, cei doi oficiali din Ministerul Sănătății, au trecut peste premier și au publicat documentul în Monitorul Oficial.

Aceasta nu este singura gafă făcută de Vlad Voiculescu. El a început șirul problemelor după ce a publicat date din centrele de vaccinare, care au scos la iveală multe nereguli. Aici a fost momentul în care Voiculescu a pornit războiul cu Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Ulterior, ministrul Sănătății a fost prins în Parlament fără a purta masca de protecție, deși el este primul român care ar trebui să ofere un exemplu bun românilor. Se pare că premierul Florin Cîțu a ajuns la capătul puterilor, motiv pentru care miercuri dimineață s-a prezentat la Cotroceni și a vorbit cu președintele Klaus Iohannis, solicitând revocarea lui Vlad Voiculescu din funcție.