În contextul pandemiei majoritatea examenelor din sesiune s-au desfășurat online. Iar fiecare facultate în parte a stabilit regulile pe care studenții trebuie să le urmeze. Dar și modul în de desfășurare a examenelor.

Cei 49 de tineri sunt în primul an la facultatea de drept

Însă 49 de studenți riscă să fie exmatriculați, după ce ar fi copiat la mai multe examene. Tinerii vizați studiază la Facultatea de Drept, din cadrul Universității București.

Potrivit lui Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept a Universității București acestă măsură ar putea fi o premieră în istoria universității, potrivit Digi24.  El a explicat că a fost șocat când a constatat amploarea întregii să constate amploarea situației. Totodată, felul în care s-au organizat studenții, care profitând de faptul că examenele se desfășoară online din cauza pandemiei, au făcut grupuri unde au comunicat. Astfel încât să se ajute și să rezolve subiectele primite.

Sunt două grupuri alcătuite de studenți din anul I unde rezolvau în comun subiectele, existau schimburi. Și chiar filmulețe în care unii studenți explicau metode de copiere și cum să își așeze ecranele astfel încât să aibă acces la o sursă de inspirație”. Au declarat sursele pentru Edupedu.ro.

După ce a avut loc o anchetă internă s-a aflat că 49 dintre studenți au folosit acestă metodă de a copia. Ei au creat grupuri pe WhatsApp și s-au consultat între ei. Astfel încât să poată să rezolve cerințele examenelor.

Zeci de studenți de la Facultatea de Drept riscă exmatricularea: ,, „Sunt două grupuri alcătuite de studenți din anul I...”
Foto sugestiv/ pixabay.com

Săptămâna trecută a fost anulat un examen susținut de 770 de studenți

Săptămâna trecută un alt scandal a avut loc la Facultatea de Drept. Atunci conducerea a hotărât să anuleze un examen care a fost susținut de 770 de studenți și a început o anchetă.  Pentru că s-a constat că subiectele pe care le-au primit erau aproape identice cu un examen susținut anterior. Din acest motiv s-a început o anchetă disciplinară care o viza pe profesoara  Simona Cristea. Ea s-a ocupat de organizarea examenul.

Acesta s-a apărat spunând că nu există nici prevedere legală care să-i interzică titularului de curs să repete subiectele de la o sesiune de examen la alta. Dar faptul că studenții au reușit să termine examenul respectiv în jumătate din timpul alocat a creat suspiciuni.