Iuliana Marciuc a abordat tema delicată a relației sale cu Adrian Enache în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D. Relația dintre cei doi, care durează de peste 28 de ani, a început în timp ce ambii erau căsătoriți cu alte persoane.

Marciuc a divorțat de soțul său în 2002, dar Adrian Enache a rămas căsătorit cu mama fiicei sale, Corina Enache, încă șapte ani, întreținând o relație paralelă cu actuala sa parteneră.

Reclamă

Iuliana Marciuc, despre rolul de amantă

În discuția cu Denise Rifai, Iuliana Marciuc a dezvăluit cât de greu i-a fost să gestioneze suferința cauzată de situația de amantă. „Depinde de postura în care este pusă. Probabil că mult, mai ales când provine dintr-o familie care a văzut altceva, cum era cazul meu.

Depinde foarte mult de felul în care fiecare dintre parteneri își asumă acest lucru. Am în jurul meu relații care se consumă numai într-o cameră, relații care se consumă într-un cerc foarte restrâns”, a explicat Marciuc.

Aceasta a descris sărbătorile ca fiind cele mai dureroase momente, când Enache împărțea timpul între ea și soția sa.

Marciuc a clarificat și zvonurile legate de presupusa infidelitate cu un om de afaceri grec. „Depinde ce înseamnă a înșela. Nu, nu am înșelat de multe ori, în niciun caz. (…) Cu omul de afaceri grec a existat o poveste, într-adevăr, dar în nici un caz nu s-a finalizat, așa cum a relatat presa”, a spus ea.

Pe parcursul relației lor, Iuliana Marciuc a trăit momente de suferință, dar și de satisfacție, având o relație publică cu Enache, ceea ce a ajutat-o să depășească mai ușor dificultățile. „În cazul nostru, era o relație publică. Ca atare, exista evident suferință, dar felul în care fiecare dintre noi gestiona acest lucru, cumva diminua această suferință”, a concluzionat Iuliana Marciuc.