În ediția  emisiunii „Casa Iubirii”, apariția lui Radu, câștigătorul sezonului doi, a generat tensiuni neașteptate între el și Gagea. Imediat după sosirea lui Radu în casa băieților, atmosfera s-a schimbat, unii concurenți fiind încântați, în timp ce alții s-au simțit inconfortabil.

Gagea și-a exprimat nemulțumirea față de o glumă făcută de Radu, spunând că încă nu este momentul pentru astfel de interacțiuni:

Reclamă

„Radu, ai făcut o glumă, ne-am văzut a doua oară în viață, nu știu dacă e cazul, nu ne permitem momentan. Dacă pe viitor ajungem să avem discuții și glume, cu mare drag, dar acum nu permit”.

Gagea și Radu, prima dispută

Radu a recunoscut că gluma a fost deplasată și și-a cerut scuze:

„De ce ți-aș da eu ție o înțepătură știind că eu nu sunt concurent aici în casă? Care crezi că era interesul meu? Oricum mi-am cerut scuze față de tine pentru gluma făcută.

Mi-am dat seama după că nu ne cunoaștem atât de bine și ai foarte mare dreptate, poate nici mie nu mi-ar fi convenit”. Dialogul tensionat a fost moderat de Andreea Mantea, care a încercat să înțeleagă mai bine situația dintre cei doi:

„Ce s-a întâmplat, Gagea? Pentru câteva secunde cât i-am dat ecusonul lui Radu ai zis <>”. Gagea a explicat că a simțit gluma ca pe o înțepătură, deși colegii săi l-au asigurat că Radu doar glumește:

„Pur și simplu i-am spus lui Radu că nu își are rostul și băieții au sărit în apărare <>. Eu i-am înțeles și pe ei că îl cunosc și îi cunosc glumele”.

În ciuda scuzelor lui Radu, Gagea a rămas ferm pe poziție, dorind să stabilească limite clare pentru interacțiunile viitoare: „Nu cred că am avut vreo reacție, nu știu. Am aplaudat și eu cu toată lumea”.

Situația a fost una tensionată, dar deschisă la clarificări, Gagea subliniind că este deschis la discuții ulterioare, dar că momentan nu este cazul de glume între ei.