Ardeii copți sunt un deliciu culinar apreciat pe întreg mapamondul, nu doar în bucătăria românească. Aceștia pierd doar o mică parte din nutrienți prin coacere și sunt ușor de digerat, făcându-i ideali pentru persoanele cu stomacul sensibil.

Originari din America de Sud, ardeii au fost cultivați pentru prima dată acum două milenii și au ajuns în Europa după descoperirea Americii, în 1493. De acolo, s-au răspândit rapid în toată lumea, fiind foarte populari în India și în țările din sud-estul Asiei.

Reclamă

Printre cele mai cunoscute soiuri se numără ardeii grasi, Capia, banana, Pimiento, habaneros și Serrano.

Cum să alegi și să coci ardeii

Pentru a obține cei mai buni ardei copți, este important să alegi ardei care sunt tari, cu coaja subțire și lucioasă, fără pete. Cei mai potriviți sunt ardeii mari și cărnoși, deoarece cei cu forma neregulată se pot coace neuniform.

Coacerea se poate face pe o plită sau grătar, pentru un gust deosebit. După coacere, ardeii se decojesc ușor dacă sunt lăsați într-un vas de inox acoperit, într-o pungă ermetică sau presărați cu sare grunjoasă. Este important să fie decojiți cât sunt calzi, pentru a evita pierderea savorii.

Ardeii sunt o sursă excelentă de nutrienți, fiind bogați în vitamine, antioxidanți și minerale esențiale. Consumați cruzi, în salate sau sucuri proaspete, ardeii își păstrează proprietățile benefice și după ce sunt murați sau copți.

Capsaicina, compusul activ din ardei, este un anticoagulant eficient, prevenind infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral. Ardeii sunt bogați în vitamina C, B6, K și beta-caroten, un antioxidant puternic care combate efectele radicalilor liberi.

Ardeiul gras verde conține de două ori mai multă vitamina C decât citricele, iar cel roșu iute are cu 330% mai multă vitamina C decât o portocală. În 100 de grame de ardei se regăsesc 125 mg de vitamina C, adică 100% din doza zilnică recomandată.